doágă (doáge), s. f. – Bucată de lemn încovoiată care formează corpul unor vase. – Mr., megl. doagă, istr. (duge). Lat. doga, din gr. δοχή (Cihac, I, 78; Diez, I, 155; Pușcariu 536; Candrea-Dens., 501; REW 2714); cf. it., prov., cat., sp. doga, fr. douve, și alb. dogë, ngr. δόγα, ντούγα, sb., mag. duga (istr. provine din sb.). După Cihac, II, 96, ar proveni din sl., cu toate că admisese înainte proveniența din lat.; aceasta este și opinia lui Miklosich, Slaw. Elem., 21. – Der. dogar, s. m. (persoană care face butoaie), care poate fi reprezentant direct al lat. dogārius (Pușcariu 539; Densusianu, Hlr., I, 159; REW 2715), sau mai probabil der. intern, cu suf. -ar; dogar, s. n. (teslă); dogărie, s. f. (atelier unde se lucrează doage); dogi, vb. (a desface doagele butoiului; a deschide, a crăpa; a produce sunetul caracteristic butoaielor crăpate sau clopotelor stricate; despre voce, a suna răgușit). Vezi definitia »

PIELONEFRÍTĂ s. f. inflamație a bazinetului și a rinichilor, de natură infecțioasă. (< fr. pyélonéphrite) Vezi definitia »

EBÓȘĂ s.f. 1. Semifabricat obținut prin eboșare. 2. Operă de pictură, de sculptură etc. care este abia începută, schițată. ♦ Schiță, crochiu. [< fr. ébauche]. Vezi definitia »

ȘARÉTĂ s. f. cabrioletă. (< fr. charrette) Vezi definitia »

AUTOCUȘÉTĂ adj. inv. tren ~ = tren de noapte care transportă pe automobilist în cușeta vagonului de dormit, iar mașina sa pe un vagon special. (< fr. auto-couchette) Vezi definitia »