CANÓN, canoane, s. n. 1. Regulă, dogmă bisericească; tipici. ♦ Normă, regulă de conduită. ♦ Listă de texte sacre care se bucură de autoritate deplină în cadrul unei religii. 2. Pedeapsă dată de biserică la călcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferință, chin. 3. Nume dat cărților Vechiului și Noului Testament. 4. Regulă care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regulă rigidă, formalistă. 5. Compoziție muzicală în care două sau mai multe voci, intrând succesiv, execută împreună aceeași melodie. ♦ Cântare bisericească; p. ext. cântec; glas. 6. Literă de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipăreau în trecut cărțile canonice. – Din sl. kanonŭ, fr. canon, germ. Kanon. Vezi definitia »

FLOCÓN s. n. aglomerare de particule, în soluții sau suspensii coloidale. (< fr. flocon) Vezi definitia »

ANTICICLÓN, anticicloane, s. n. Centru de presiune atmosferică mai înaltă decât în regiunile învecinate. – Din fr. anticyclone. Vezi definitia »

ANIÓN s. m. ion negativ. (< fr. anion) Vezi definitia »

BULÓN s. n. tijă cilindrică de metal, filetată la un capăt, la îmbinarea a două piese. (< fr. boulon) Vezi definitia »