UZ s. n. 1. folosire, întrebuințare. 2. uzanță. 3. (jur.) dreptul de a se folosi de un lucru care este și rămâne proprietatea altuia. (< lat. usus, it. uso) Vezi definitia »

MĂTĂÚZ, mătăuze, s. n. Mănunchi de busuioc, cu care preotul stropește cu agheasmă; sfeștoc, pămătuf. ♦ (Reg.) Bețigaș la capătul căruia se află un ghemotoc de cârpe sau de câlți și care are diverse întrebuințări. – Et. nec. Vezi definitia »

ȘOLTÚZ, șoltuzi, s. m. Titlu dat în evul mediu în Moldova cârmuitorului unui oraș, care era ajutat în activitatea sa de un sfat format din 6-12 pârgari; persoană care avea acest titlu. – Din pol. szoltys. Vezi definitia »

comúz s.m. sg. (reg.) zer cu urdă; jintiță. Vezi definitia »

BUBURÚZ², buburuze, s. n. Cocoloș mic și rotund; bobiță. Vezi definitia »