PROZODÍE s. f. 1. Parte a poeticii care studiază versificația și normele ei sub raportul structurii versurilor, al numărului accentelor sau lungimii silabelor versurilor. 2. (Înv.) Punctuație. – Din ngr. prosodía, fr. prosodie. Vezi definitia »

HIERURGÍE s. f. serviciu divin de binecuvântare și sfințire a omului și a firii înconjurătoare. (< fr. hiérurgie) Vezi definitia »

TERMINÁȚIE s. f. 1. partea terminală a unui lucru. 2. (lingv.) sunet care se află la sfârșitul unui cuvânt. ◊ (rar) desinență. 3. (muz.) concluzie melodică. (< lat. terminatio) Vezi definitia »

EXOTROPÍE s. f. strabism divergent, în care axa unuia dintre ochi este deviată în afară. (< engl. exotropia) Vezi definitia »

IRONÍE s. f. 1. persiflare. ◊ ironie a sorții = situație intervenită contrar tuturor așteptărilor, ca un joc neașteptat al întâmplării. 2. categorie estetică și filozofică, desemnând expresii sau imagini cu semnificații opuse sensului obișnuit, în scopul ridiculizării disimulate. ◊ figură de stil prin care se enunță ceva pentru a se înțelege contrariul. (< fr. ironie, lat. ironia) Vezi definitia »