METILÉN s. m. radical organic bivalent, derivat din metan prin îndepărtarea a doi atomi de hidrogen. ♦ albastru de ~ = materie colorantă albastră, folosită în vopsitorie și ca dezinfectant. (< fr. méthylène, germ. Methylen) Vezi definitia »

fámen (fámeni), s. m. – 1. Bărbat castrat, eunuc. – 2. Efeminat. – Mr. feamin, hamin, megl. femin. Lat. (homo) *feminus (Pușcariu 577; Candrea-Dens., 458; Byhan 29; REW 3239; Meyer-Lübke, Rom. Gramm., III, 124), cf. alb. femërë (Meyer 100), v. prov. feme „feminin”, port. fémeo „feminin”. Cuvînt pierdut în limbajul curent, s-a salvat în literatură datorită unei celebre imprecații a lui Eminescu. Vezi definitia »

DIABETOGÉN, -Ă, diabetogeni, -e, adj. (Med.) Care produce diabet. [Pr.: di-a-] – Din fr. diabétogène. Vezi definitia »

ȘANFRÉN, șanfrenuri, s. n. (Tehn.) Tăietură oblică a muchiilor unei piese metalice. – Din fr. chanfrein. Vezi definitia »

EOCÉN, -Ă, eoceni, -e, s. n. î. S. n. Epocă geologică cuprinsă în prima parte a perioadei paleogene, caracterizată mai ales prin existența numuliților, lamelibranhiatelor, gasteropodelor, echinidelor și mamiferelor. 2. Adj. Care se referă la epoca eocenului (1). [Pr.: e-o-] – Din fr. éocène. Vezi definitia »