CONTUMACÍE s. f. Absență nejustificată de la judecată a inculpatului ◊ Loc. adv. În contumacie = în lipsă, fără a fi fost prezent la proces. – Din fr. contumace, lat. contumacia. Vezi definitia »

ENTELEHÍE s.f. Termen folosit de Aristotel, însemnând scopul lăuntric care ar sta la baza dezvoltării materiei și ar determina în mod finalist întregul proces al dezvoltării ei. [Gen. -iei. / < fr. entéléchie, cf. gr. entelecheia – activitate]. Vezi definitia »

PRELUXÁȚIE s.f. (Anat.) Stare a unei articulații, caracterizată prin malformații congenitale osoase, care predispune la luxație. [Gen. -iei. / < fr. préluxation]. Vezi definitia »

IRADIÁȚIE s.f. Emisiune de radiații (luminoase, calorice sau corpusculare); iradiere; (p. ext.) fascicul de raze emise de o sursă. [Pron. -di-a-, gen. -iei, var. iradiațiune s.f. / cf. fr. irradiation]. Vezi definitia »

IRONÍE s. f. 1. persiflare. ◊ ironie a sorții = situație intervenită contrar tuturor așteptărilor, ca un joc neașteptat al întâmplării. 2. categorie estetică și filozofică, desemnând expresii sau imagini cu semnificații opuse sensului obișnuit, în scopul ridiculizării disimulate. ◊ figură de stil prin care se enunță ceva pentru a se înțelege contrariul. (< fr. ironie, lat. ironia) Vezi definitia »