TERMINÁȚIE s. f. 1. partea terminală a unui lucru. 2. (lingv.) sunet care se află la sfârșitul unui cuvânt. ◊ (rar) desinență. 3. (muz.) concluzie melodică. (< lat. terminatio) Vezi definitia »

CONTENTÁȚIE s. f. mulțumire, satisfacție. (< lat. contentatio) Vezi definitia »

ERITROBLASTOPENÍE s. f. diminuare sau încetare a formării eritroblaștilor. (< fr. érythroblastopénie) Vezi definitia »

PIROLATRÍE, pirolatrii, s. f. Cult primitiv al focului. – Din fr. pyrolâtrie. Vezi definitia »

SCHIZOTIMÍE s. f. constituție psihică printr-o slabă afectivitate și prin tendința spre interiorizare. (< fr. schizothymie) Vezi definitia »