grániță (gránițe), s. f. – Frontieră, hotar. – Mr. graniță. Sl. (bg., sb., cr., slov., pol., rus.) granica (Miklosich, Slaw. Elem., 18; Miklosich, Lexicon, 142; cf. Gáldi, Dict., 177). – Der. grănicer, s. m. (paznic de frontieră); grăniceresc, adj. (propriu grănicerilor). Vezi definitia »

PORÉCLĂ, porecle, s. f. 1. Supranume dat, de obicei în bătaie de joc, unei persoane, mai ales în legătură cu o trăsătură caracteristică a aspectului său exterior, a psihicului sau a activității sale. 2. (Înv. și reg.) Nume de familie. [Var.: (reg.) polícră, poríclă s. f.] – Din sl. poreklo. Vezi definitia »

DRÚȘCĂ, druște, s. f. (Reg.) Fată care însoțește mireasa la cununie și care are anumite atribuții la ceremonia nunții. – Din ucr. družka. Vezi definitia »

pártă, pérți, și părți, s.f. (reg.) 1. panglică împodobită cu monede de aur sau de argint sau cu mărgele (legată în păr, pe frunte sau la pălărie); salbă de bani sau de mărgele. 2. cingătoare cu mărgele; betelie. 3. fiecare dintre dungile colorate ale unei țesături sau pături. Vezi definitia »

ALDÓZĂ s.f. (Chim.) Oză cu funcțiune de aldehidă. [< fr. aldose]. Vezi definitia »