CUVIÍNȚĂ, cuviințe, s. f. Regulă de bună conduită, atitudine sau purtare cuviincioasă; politețe, decență. ◊ Loc. adv. După cuviință = așa cum trebuie. ◊ Expr. A găsi (sau a crede, a socoti) de cuviință = a găsi, a crede etc. că e bine, potrivit. Cele de cuviință = cele trebuincioase, cele ce se cuvin. [Pr.: -vi-in-] – Lat. convenientia. Vezi definitia »

PLASMOCHÍNĂ s. f. substanță medicamentoasă de sinteză, folosită în tratamentul malariei. (< fr. plasmochine) Vezi definitia »

GORGÓNĂ s.f. (Mit.) Monstru imaginat ca o femeie cu părul format din șerpi împletiți. ♦ Motiv decorativ care reprezintă capul unui astfel de monstru. [Cf. fr., it. gorgone, lat. Gorgona]. Vezi definitia »

REFERÍNȚĂ s. f. 1. raportare, referire, informație dată asupra cuiva pentru a-l caracteriza. ♦ de ~ = la care se poate face referire; important. 3. (mat., fiz.) sistem de ~ = ansamblu de elemente geometrice (puncte, linii, suprafețe) imobile unul față de celelalte, la care se raportează pozițiile corpurilor; reper. (< fr. référence, germ. Referenz) Vezi definitia »

ZĂBREÁLĂ s. f. (Var.) Zăbrea. Vezi definitia »