Definita cuvantului promontoriu
PROMONTÓRIU s. n. 1. fâșie de uscat înaltă și abruptă care înaintează în mare; cap1 (1). 2. proeminență osoasă. ◊ proeminență formată de unghiul dintre ultima vertebră lombară și osul sacru. (< lat. promontorium, fr. promontoire)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu promontoriu
FIU, fii, s. m. 1. Persoană de sex bărbătesc, considerată în raport cu părinții săi; copil1, fecior, băiat. ♦ (La voc.) Termen afectuos cu care se adresează cineva mai în vârstă unei persoane mai tinere de sex bărbătesc. 2. Fig. Cetățean, membru al unei colectivități (de care acesta se simte foarte atașat). – Lat. fîlius. Vezi definitia »
naramgíu, -íe, naramgíi, adj. (înv. și reg.) portocaliu; roșu-deschis, nărămziu, stacojiu. Vezi definitia »
pisiu, pisiuri s. n. (fam., peior.) computer personal. Vezi definitia »
INTERLOCUTÓRIU, -IE adj. (jur.) cu caracter de interlocuțiune; interlocutiv. (< fr. interlocutoire) Vezi definitia »
BRĂILOIU, Constantin (1893-1958, n. București), muzicolog, folclorist și compozitor român. M. coresp. al Acad. (1946). Prof. univ. la București. Întemeietor al Arhivei de Folclor a Societății Compozitorilor Români din București și al arhivelor internaționale de muzică populară din Geneva. Muzică de cameră, instrumentală și vocală. Studii de etnomuzicologie („Muzica populară românească”), culegeri de melodii populare. A dezvoltat cercetarea în spirit științific a folclorului românesc. Unul dintre inițiatorii etnomuzicologiei mondiale. Vezi definitia »