pămînt (-turi), s. n. – 1. Țărînă, tină, sol. – 2. Lume. – 3. Teren. – 4. Țară. – Mr. pimintu, megl. pimint, istr. pemint. Lat. paumentum, formă populară indicată de Iulian, în loc de păvῑmentum (Pușcariu 1251; Candrea-Dens., 1314; REW 6312), cf. v. it. palmiento, logud. pamentu „pardoseală, pavaj”. Var. păvāmentum, postulată de Pascu, I, 143 a fost menționată de Du Cange. – Der. pămîntean, s. m. (locuitor al pămîntului; indigen; laic; înv., plugar); pămînteancă, s. f. (indigenă); pămîntesc, adj. (terestru, lumesc, plugar); pămîntenesc, adj. (indigen); pămîntiu, adj. (oacheș, brun, negricios); pămîntos, adj. (cu pămînt, pămîntiu); (îm)pămînteni, vb. (a se stabili; a da pămînturi în proprietate); pămînțel, s. m. (argilă, lut); subpămîntean, adj. (subteran). Vezi definitia »

EȘAPAMÉNT, eșapamente, s. n. Ansamblul organelor care asigură evacuarea gazelor arse dintr-un motor cu ardere internă sau a gazelor și a aerului din unele pompe pentru servicii auxiliare, precum și reducerea zgomotului. – Din fr. échappement. Vezi definitia »

SUBASMÉNT s.n. (Arhit.) Parter care formează un fel de soclu în raport cu fațada. [< fr. soubassement]. Vezi definitia »

NECROMÁNT, -Ă s.m. și f. Cel care practică necromanția. [< fr. nécromant]. Vezi definitia »

INTERCURÉNT, -Ă adj. care survine în timpul sau în cadrul unui fapt, al unui fenomen. (< fr. intercurrent) Vezi definitia »