CONTINGÉNT, contingente, s. n., adj. I. 1. S. n. Totalitatea cetățenilor născuți în același an și luați în evidența comisariatelor militare; p. ext. anul recrutării; leat. 2. Grup de oameni având o compoziție omogenă. 3. (Înv.) Contribuție. 4. Plafon cantitativ până la nivelul căruia se limita de către unele guverne importul sau exportul unor mărfuri din sau în alte țări. II. Adj. Care poate să fie sau să nu fie, să se întâmple sau să nu se întâmple; întâmplător, accidental. [Var.: contigént s. n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis. Vezi definitia »

absolvent, -ă, absolvenți, -te s.m., s.f. infractor cu o singură condamnare la activ Vezi definitia »

VIVÁNT, -Ă adj. viu, animat. ♦ tablou ~ = scenă reprezentând un grup de persoane care stau într-o anumită poziție și atitudine pentru a sublinia o semnificație specială. (< lat., fr. vivant) Vezi definitia »

EXAURIÉNT, -Ă adj. care slăbește, epuizează; exhaustiv. (< it. esauriente) Vezi definitia »

DEPONÉNT, -Ă s.m. și f. Depunător de bani, de hârtii de valoare etc. [Cf. lat. deponens, it. deponente]. Vezi definitia »