găleátă (găléți), s. f. – 1. Vas de lemn, căldare. – 2. Vas, recipient. – 3. Veche măsură de capacitate, pentru lapte (15,12 litri), brînză (6,3 kg) și cereale (80 litri). – 4. Dare la fisc, pe cereale, introdusă de Mihnea II, în 1585. – 5. (Arg.) Buzunar. – Mr. găleată, megl. găletă. Lat. gallĕta (Candrea, Rom., XXXI, 311; Densusianu, Filologie, 447; Candrea, Éléments, 73; Pușcariu 697; Candrea-Dens., 715; REW 3656; DAR; Battisti, III, 1752). Cf. alb. galetë, it. galleta, v. fr. jaloie. Der. din lat. calathus (Philippide, Principii, 66) pare greșită. Mag. galéta, ceh., slov. galeta (considerat de Cihac, II, 113, ca etimon al rom.), pol. gialeta, gieleta (care, după Miklosich, Wander., 22, ar proveni din rom.), par bazate pe lat. med. galleta (Berneker 292); Candrea, Elemente, 401, la consideră că provin din rom. Vezi definitia »

MÓNTĂ, monte, s. f. 1. Împreunare a două animale de sex opus în vederea reproducției; montare². 2. Herghelie de armăsari pentru reproducere. – Din fr. monte. Vezi definitia »

GRÚPĂ, grupe, s. f. 1. Colectiv restrâns de oameni, subordonat unei forme organizatorice mai largi. ♦ Unitate administrativă dintr-o întreprindere sau dintr-o instituție, bazată pe specializare, pe diviziunea muncii. ♦ Cea mai mică subunitate militară de instrucție și de luptă. ♦ (Rar) Grup (2). 2. Subdiviziune (în științe) care cuprinde elemente cu trăsături comune. ◊ Grupă sangvină = fiecare dintre categoriile de clasificare a sângelui, întemeiată pe ansamblul de caracteristici ale globulelor roșii și ale plasmei sangvine. ♦ Spec. Fiecare dintre subîmpărțirile care rezultă din așezarea elementelor chimice în sistemul periodic, grupând elementele cu proprietăți înrudite. – Din fr. groupe. Vezi definitia »

poroboácă, poroboáce, s.f. (înv.) fată mică, fetiță. Vezi definitia »

cínă (cíne), s. f. – Masă de seară. – Mr., megl. țină, istr. cirę. Lat. cēna (Pușcariu 362; Candrea-Dens., 341; REW 1806; DAR); cf. it., prov., sp. cena, port. cea. – Der. cinioară, s. f. (ceasul cinei), cf. prînzișor; cuvînt pe care Drăganu, Dacor., III, 693-5 și DAR îl consideră reprezentant al lat. cinae hora, dar care este un dim. cu suf. -oară, cf. Graur, BL, III, 19. Vezi definitia »