SUFICIÉNT, -Ă, suficienți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este în cantitate satisfăcătoare, atât cât trebuie; destul, de ajuns, satisfăcător. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ între „insuficient” și „bine”, cu care se notează uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o părere foarte bună și nejustificată despre sine; plin de sine, înfumurat, îngâmfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. sufficiente. Vezi definitia »

OPACIZÁNT, -Ă adj. care opacizează. (< it. opacizzante) Vezi definitia »

BRANȘAMÉNT s.n. Parte a unei conducte care leagă o conductă principală de una secundară. [Pl. -te. / < fr. branchement]. Vezi definitia »

DISTÁNT, -Ă adj. Rece, rezervat, necomunicativ, bățos. [< fr. distant]. Vezi definitia »

COMUNICÁNT¹, comunicante, adj. n. (Fiz.; în sintagma) Vase comunicante = sistem de tuburi sau de vase care comunică între ele, astfel încât un lichid turnat într-unul dintre tuburi trece și în celelalte, ridicându-se în toate la același nivel. – Din fr. communicant. Vezi definitia »