ÎNTÂMPLÁRE, întâmplări, s. f. Acțiunea de a se întâmpla și rezultatul ei. 1. Ceea ce se întâmplă; fapt, eveniment. ♦ Peripeție; aventură (neplăcută). 2. Ceea ce se petrece în mod incidental; hazard. ◊ Loc. adv. Din întâmplare = incidental. La întâmplare sau la (ori în) voia întâmplării = în voia sorții; într-o doară, la nimereală. (Pop.) La toată întâmplarea = în orice caz. (Pop.) De o (sau pentru orice) întâmplare = pentru orice eventualitate. – V. întâmpla. Vezi definitia »

CAPITULÁRE, capitulări, s. f. Acțiunea de a capitula și rezultatul ei. – V. capitula. Vezi definitia »

MÂNDRÍRE s. f. (Rar) Faptul de a se mândri; satisfacție, fală; fudulie, îngâmfare. – V. mândri. Vezi definitia »

SUPRAPREFIXÁRE, supraprefixări, s. f. (Lingv.) Derivare cu prefixe multiple sau de la teme anterior prefixate. – Supra- + prefixare. Vezi definitia »

postăvíre, postăvíri, s.f. (reg.) bucată de postav negru aplicat pe o haină, ca ornament. Vezi definitia »