TRASÓR, (1, 2, 3) trasoare, s. n., (4) trasori, s. m. 1. S. n. Unealtă formată dintr-un ac de oțel cu mâner de lemn, folosită pentru a indica pe o piesă metalică brută contururile suprafețelor de prelucrat; trasator (2). 2. S. n. Unealtă de oțel cu mâner de lemn, folosită în legătorii pentru trasarea liniilor pe marginea scoarțelor îmbrăcate în piele sau pe marginea pielii la cotoare și la colțurile trase în piele, precum și la călcarea falțului la legăturile în pânză. 3. S. n. Glonț, proiectil învelit într-un material fosforic, care se aprinde în clipa descărcării, descriind în aer o traiectorie luminoasă. 4. S. m. (Fiz.) Izotop radioactiv al unui element stabil, pe care îl însoțește peste tot, permițând recunoașterea și urmărirea acestuia într-un sistem. – Din fr. traceur. Vezi definitia »

ACOMODATÓR adj., s. m. (mușchi) la acomodarea cristalinului. (< fr. accommodateur) Vezi definitia »

a se uita picior peste picior expr. a fi șasiu, a suferi de strabism. Vezi definitia »

CLADOFÓR I. s. n. parte a tulpinii care poartă ramurile inflorescenței. II. s. f. pl. ordin de alge verzi filamentoase, ramificate dihotomic, pe pietre sau pe sol. (< fr. cladophore/s/) Vezi definitia »

incubatór, incubatoare s. n. (intl.) arest, închisoare. Vezi definitia »