SFÉCLĂ, sfecle, s. f. Specie de plante erbacee cu frunze lucioase și cu rădăcina cărnoasă de culoare albă sau roșie, folosită ca aliment, ca plantă furajeră sau în industrie, pentru extragerea zahărului; nap (Beta). ◊ Sfeclă de zahăr = plantă cu rădăcină cilindrică sau conică alungită și frunze mari, oval-alungite; rădăcinile conțin 14-22% zahăr și sunt utilizate în industria zahărului și a alcoolului (Beta vulgaris-saccharifera). Sfeclă furajeră = plantă cu rădăcină voluminoasă ovală, cilindrică sau sferică, cu un conținut de 4-5% zahăr, cultivată pentru hrana animalelor (Beta vulgaris) – Din sl. sveklŭ. Vezi definitia »

AUXÍNĂ s. f. hormon vegetal care stimulează creșterea plantelor. (< fr. auxine) Vezi definitia »

MÓRĂ s. f. (în prozodia latină) durată de pronunțare a unei silabe scurte, egală cu o optime. (< lat. mora) Vezi definitia »

BUTÁRGĂ s.f. Fel de mâncare făcută din icre de chefal presate, sărate și uscate la soare sau afumate. [< fr. boutargue]. Vezi definitia »

METAGENÉZĂ s. f. 1. (biol.) alternanța a două generații, sexuată și asexuată. 2. (petr.) faza finală, geochimică, a procesului de incarbonizare. (< fr. métagenèse) Vezi definitia »