PAIR, pairi, s. m. Titlu purtat de marii vasali ai regelui în Franța și în Anglia în evul mediu. ♦ Membru (pe viață) al uneia dintre cele două camere legislative din Franța între 1815 și 1848. ♦ Titlu de noblețe în Marea Britanie, care conferă dreptul de membru al Camerei Lorzilor. ♦ Persoană care are (sau avea) unul dintre aceste titluri. [Pr.: per] – Din fr. pair. Vezi definitia »

vir (-ruri), s. n. – Ochi de apă, bulboană. Sb., bg. vir (Cihac, II, 455; Pascu, Arch. Rom., VI, 231). În Banat. – Der. viroagă (var. iroagă), s. f. (pîrîu, vîlcea), cu suf. -og. Vezi definitia »

cimitír (cimitíre), s. n. – Teren unde se îngroapă morții. – Var. (înv.) chimitir, megl. chimitiriu. It. cimiterio, și înainte (sec. XVIII și mr.) din ngr. ϰοιμητήριον. Este cuvînt folosit în Munt. și Olt. (ALR, I, 3019. Vezi definitia »

clavír (claviruri), s. n. – Pian. Germ. Klavier (sec. XIX). – Der. (înv.) clavirist, s. m. (pianist). Vezi definitia »

CENTUMVÍR s. m. (în Roma antică) membru al unui colegiu de judecători, o sută de magistrați, care judeca afacerile civile. ◊ magistrat dintr-un municipiu, dintr-o colonie. (< lat., fr. centumvir) Vezi definitia »