Definita cuvantului oțet
oțét (oțéturi), s. n. – Lichid cu gust acru folosit în alimentație; acid acetic diluat. Sl. ocĭtŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 235; REW 98; Conev 88) din lat. acetum (Romansky 123; der. din gotică, propusă prin sl. de REW, nu pare sigură), cf. bg., cr., slov., rut., rus. ocet, mag. eczet. Der. din lat. acetum (Cipariu, Elemente, 10; Schuchardt, Vok., III, 87) nu e posibilă. Der. oțetar, s. m. (producător sau negustor de oțet; arbore ornamental, Rhus typhina); oțetar, s. n. (serviciu de masă pentru oțet și untdelemn; vas pentru oțet); oțetărie, s. f. (fabrică de oțet); oțeți, vb. (var. Mold. oțeti), vb. refl. (a se înăcri); oțetos, adj. (acru).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu oțet
trăsnet adj. invar. extraordinar, nemaipomenit. Vezi definitia »
JÁLET, jalete, s. n. (Rar) Vaiet, bocet. – Jale1 + suf. -et. Vezi definitia »
borfet, s. n. sg. 1. prostituate. 2. deținute, pușcăriașe. Vezi definitia »
POLICHÉT, polichete, s. n. (La pl.) Clasă de viermi inelați caracterizați prin parapode bine dezvoltate, prevăzute cu un număr mare de pori, și care se târăsc pe fundul apelor marine sau se afundă în mâl și nisip; (și la sg.) vierme inelat care face parte din această clasă. [Var.: polichétă s. f.] – Din lat. polychaeta, fr. polychètes. Vezi definitia »
APRÉT, apreturi, s. n. 1. Substanță cu care se tratează țesăturile, uneori fibrele, pentru a le da anumite calități (asprime, rigiditate, luciu). 2. Substanță care se aplică pe suprafața pieilor în timpul operației de finisare, pentru a le da anumite calități. – Fr. apprêt. Vezi definitia »