Definita cuvantului putină
pútină (pútini), s. f. – Bute, poloboc. – Mr., megl. butin, megl. putină. Origine obscură. Pare să trimită la gr. πυτίνη „damigeană” (Philippide, Principii, 147; Candrea, Conv. Lit., XXXIX, 431), dar proveniența nu este clară; după Candrea, prin intermediul unui lat. *putĭna; după Tiktin, prin v. germ. butinna, cf. germ. Butte; după Diculescu, Elementele, 450, direct din gr. Pascu 55 (și Pascu, Beiträge, 35), preferă să pornească de la un lat. *buttina, de la buttis, cf. butnar. Dwer. din sl. (Cihac, II, 301) nu este probabilă, și cu atît mai puțin dintr-un idiom anterior indoeurop. (Lahovary 320). Der. putinei, s. n. (vas de lemn pentru a bate laptele), probabil sing. s-ar refăcut după pl., în locul dim. *putinel (după Diculescu, Elementele, 460, dintr-un gr. πυτινηίον). Din rom. provine sb. putunja, ceh. putina, rut. putyno, putna, putena, pol. putnia, putyra, mag. putina, putton (Miklosich, Wander., 18, 22; Candrea, Elemente, 401).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu putină
DRÁHMĂ s. f. 1. (ant.) monedă grecească de argint. ◊ unitatea monetară a Greciei. 2. veche unitate de măsură pentru greutăți, de 4,38 g. (< ngr. drahmi, fr. drachme) Vezi definitia »
zăbálă (-le), s. f. – 1. Inel, frînă a calului. – 2. Spuzeală la colțul gurii. – Var. Banat zobele. Sl. ząbŭ „dinte”, prin intermediul mag. zabola (Diez, Gramm., I, 446; Cihac, II, 539; Gáldi, Dict., 99). Sb. zabala (Conev 103) pare a proveni din rom. – Der. zăbălos, adj. (cu zăbale); înzabăla, vb. (a pune zăbale; a domina, a stăpîni); zăbăluță, s. f. (lănțișor de frîu). Pentru extensiunea lui zăbală „spuzeală” (Olt., Munt., Dobr.) cf. ALR, I, 27. – Cf. zîmba, zimț. Vezi definitia »
LÍVRĂ, livre, s. f. 1. Unitate de măsură pentru greutăți, de aproximativ 0,500 kg, folosită în special în țările anglo-saxone. 2. Veche monedă franceză. – Din fr. livre. Vezi definitia »
ORANJÁDĂ s. f. băutură răcoritoare dintr-un amestec de suc de portocale, zahăr și apă sau sifon. (< fr. orangeade) Vezi definitia »
cúpă (cúpe), s. f. – 1. Blid, vas de lemn. – 2. Cană. – 3. Pahar. – Mr. cupă. Lat. cŭppa (Pușcariu 450; Candrea-Dens., 449; REW 2409; DAR), cel puțin cu primele sensuri ale cuvîntului; ultimul ar putea fi un împrumut din ngr. ϰοῦπα, alb. kupë (Philippide, II, 639), bg., sb., rut., tc., mag. kupa (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 322; Berneker 645; DAR), care se trag din același cuvînt lat. Din ngr. provine și cupă, s. f. (inimă, la jocurile de cărți). – Der. cupar, s. m. (paharnic, dregător al palatului domnesc însărcinat cu servirea vinului; primea darea numită cotărit); cupărie, s. f. (îndeletnicirea de paharnic); cupăresc, adj. (propriu paharnicului). Vezi definitia »