Definita cuvantului strigă
strígă (-gi), s. f. – 1. Cucuvea (Stris flamnea). – 2. Fluture (Acherontia atropos). – 3. Vrăjitoare, duh rău. – Mr. strigă. Lat. strῑga (Diez, Gramm., I, 21; Cihac, I, 266; Tiktin; REW 8308; cf. Cihac, II, 705; Pascu, I, 161; Philippide, II, 655), cf. alb. štrigë „vrăjitoare”; it. strega. – Der. strigoi, s. m. (apariție fantomatică); strigoaică (var. strigoaie), s. f. (sufletul unei femei moarte care se transformă în fantomă); strigoaie (var. stirigoaie, știrigoaie, steregoaie), s. f. (plantă, Veratrum album); strigoiaș, s. m. (fluture mic, Botys margaritalis). Din rom. trebuie să provină slov. štriga, štrigno, pol. strzyga, strzygonia (Candrea, Elemente, 409).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu strigă
DÓMBRĂ s. f. v. domră. Vezi definitia »
PREROGATÍVĂ s. f. privilegiu, avantaj acordat cuiva prin lege sau prin uz. (< fr. prérogative, lat. praerogativa) Vezi definitia »
BAMBOCIÁDĂ (‹ it.) s. f. Reprezentare în pictură a unei scene rustice, cu caracter grotesc. Frecventă în arta flamando-olandeză, își datorează numele pictorului Pieter van Laer, poreclit „il Bamboccio” (paiața). Vezi definitia »
PROPTEÁLĂ, proptele, s. f. Faptul de a (se) propti. ♦ (Concr.) Proptea. – Propti + suf. -eală. Vezi definitia »
MÚFĂ, mufe, s. f. (Tehn.) 1. Cilindru de metal care servește la îmbinarea sau la ramificarea conductelor, a cablurilor etc.; manșon. 2. Partea lărgită de la capătul unui tub care servește la îmbinarea acestuia cu alt tub. – Din germ. Muffe. Vezi definitia »