Definita cuvantului suci
sucí (-césc, -ít), vb. – 1. A învîrti, a roti. – 2. A înșuruba. – 3. A întoarce, a face să se întoarcă. – 4. A scrînti, a luxa o articulație. – 5. A face sul, a bobina. – 6. A schimba direcția, poziția. – 7. (Cu pron. o) A tergiversa. – 8. (Refl.) A se grăbi, a se agita. – Mr. șuțăscu, șușire, megl. suciǫs. Sl. sukati, sučą (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 378), cf. bg. sučă, sb., slov. sukati, rus. sučitĭ. – Der. suceală, s. f. (întorsătură); sucit, adj. (întors; capricios, nemulțumit; ciudat, bizar); sucitor (var. ciucitor), s. n. (vergea, sul de lemn pentru întins aluatul; rulou); sucitoare, s. f. (sucitor, capîntortură, Junx torquilla); sucitură, s. f. (faptul de a suci; întorsătură; cotitură; cablu, funie; entorsă; capriciu), din sl. rasukati, sau din suci, cu pref. răs-; răsucea (var. Trans. răsucă, răsucătoare), s. f. (un fel de fus); răsuceală, s. f. (sucire); răsucitor, adj. (care răsucește); răsucitoare, s. f. (opritoare la ferăstrăul de mînă); presuceală, s. f. (bucată de lemn cu cîrlig metalic care ajută la împletirea nojițelor). – Din rom. provine bg. rasučală „batic” (Capidan, Raporturile, 224).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu suci
ghicí (ghicésc, ghicít), vb. – A descoperi, a afla, a intui. – Var. (înv.) gîci. Mr. angucescu, angucire. Origine obscură. Pare a fi în legătură cu sl. gadati „a ghici” (Cihac, II, 111; Berneker 288), prin intermediul sl. gadačĭ „ghicitor” (DAR) sau al bg. gatka „ghicitoare” (Pascu, apud Philippide, II, 714), de unde o formă rom. *gîd(ă)ci sau gîtci, redusă ulterior. Cf. și bg. gatkam „a propune o ghicitoare”, gadam „a ghici”. Der. de la ghioc, propusă de Laurian și păstrată de Scriban, nu pare posibilă. Der. ghicitor, s. m. (om care prezice viitorul); ghicitoare, s. f. (femeie care prezice viitorul; cimilitură; brîndușă-de-toamnă, Colchicum autumnale); ghicitură, s. f. (cimilitură); ghiceală, s. f. (cimilitură). Vezi definitia »
pogîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. (Refl.) A se strînge, a se zgîrci, a se boți, a se plisa. – 2. A spicui, a culege spicele căzute. – Var. poghirci, Mold. pogîrji, pobîrci. Sl. grŭciti „a strînge”, cu suf. po-. Ultima var. s-a contaminat cu sl. pobirŭkŭ „culegere”, pabirŭkŭ „strugure necules”, sb. pabirčiti „a spicui”. Explicația din rom. numai pentru ultimul etimon (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 272), este insuficientă. – Der. poghircă, s. f. (Mold., stîrpitură, lepădătură; pleavă de cînepă). Cf. sgîrci, pobir. Vezi definitia »
PUCI, puciuri, s. n. Încercare a unui grup politic militar de a răsturna prin violență un regim politic, o ordine statală. – Din germ. Putsch. Vezi definitia »
DICHÍCI, dichiciuri, s. n. (Reg.) Unealtă folosită în cizmărie pentru a face desene pe talpa, pe căputa etc. încălțămintei. – Din magh. dikics. Vezi definitia »
tocí (tocésc, tocít), vb. – 1. A strica vîrful, a îngroșa tăișul. – 2. A strica, a uza. – 3. A învăța foarte mult, a învăța mecanic. – Megl. tuțǫs, tuțiri „a ascuți”. Sb. točiti „a ascuți”, bg. točam, rus. točitĭ „a ascuți” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 414; Conev 66; Bogaci), din sl. točiti „a da tîrcoale”. Sl. trebuie să fi însemnat și „a face să funcționeze tocila de mînă sau de picior”; și de aici separarea sensului din rom. și din limbile slave, căci tocila strică în același timp cantul și ascute tăișul. Bg. și rus. au ambele sensuri. Ultimul sens, care aparține Arg. școlar, presupune un sens intermediar de „a pisa”. – Der. tocilă, s. f. (mașină de ascuțit; elev conștiincios și pisălog; Arg., bicicletă), din sl. (bg., rus.) točilo; tocilar, s. m. (ascuțitor; elev care învață mult); tocitoare, s. f. (ciubăr, putină), din același sl. točiti cu sensul de „a stoarce”, cf. pritoci. Vezi definitia »