păcát (păcáte), s. n. – 1. Abatere de la norma religioasă sau de la morală. – 2. Nenorocire care pedepsește păcatul. – 3. Slăbiciune, patimă, defect. – Mr., megl. picat, istr. pecǫt. Lat. peccatum (Pușcariu 1234; Candrea-Dens., 1296; REW 6323), cf. it. peccato, prov., cat. pecat, fr. péché, sp., port. pecado. – Der. păcătos, adj. (cu păcate; nenorocit; rău, inutil, bun de nimic); păcătoși, vb. refl. (a decădea, a se ticăloși); păcătoșie, s. f. (viciu, ticăloșie); păcătui, vb. (a face păcate, a greși). Vezi definitia »

ERIJÁT, -Ă, erijați, -te, adj. (Despre oameni; urmat de determinări introduse prin prep. „în”) Care își atribuie fără nici un drept o situație, un rol care conferă autoritate, care se dă drept..., care vrea să treacă drept... – V. erija. Vezi definitia »

ACLIMATIZÁT, -Ă, aclimatizați, -te, adj. Care este adaptat la un mediu nou. – V. aclimatiza. Vezi definitia »

țărcălát², -ă, țărcăláți, -te, adj. (înv.) rotund, circular. Vezi definitia »

PRECIPITÁT, -Ă adj. 1. (Despre vorbe, gesturi) Grăbit, repezit; pripit. 2. (Despre substanțe) Depus la fund, sedimentat. // s.n. Substanță solidă rezultată din precipitarea unei soluții. [Cf. fr. précipité, lat. praecipitatus]. Vezi definitia »