REVOLUTÍV, -Ă, revolutivi, -e, adj. Care se referă la mișcarea unui astru. – Din fr. révolutif. Vezi definitia »

EXECUTÍV, -Ă adj. care are sarcina de a asigura aplicarea legilor. ♦ putere ~ă (și s. n.) = una dintre puterile fundamentale ale statului, guvernul; organ ~ = organ de stat cu funcții de organizare și de asigurare a executării legilor. (< fr. exécutif) Vezi definitia »

DUBITATÍV, -Ă adj. Care exprimă o îndoială, un dubiu. ◊ Propoziție dubitativă (și s.f.) = propoziție care exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranță sau o bănuială. [Cf. lat. dubitativus, fr. dubitatif]. Vezi definitia »

COMPLETÍV, -Ă adj. Care complinește, care servește drept complement. ◊ Propoziție completivă (și s.f.) = propoziție subordonată care îndeplinește față de propoziția regentă funcția de complement. [< lat. completivus, cf. fr. complétif]. Vezi definitia »

IMPERATÍV, -Ă adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ (Gram.) Mod imperativ (și s.n.) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, un sfat, o rugăminte etc.; propoziție imperativă (și s.f.) = propoziție care cuprinde un asemenea mod. // s.n. Necesitate categorică și care se impune necondiționat; obligație. ◊ (În filozofia lui Kant) Imperativ categoric = principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa în conștiința umană norme morale universal valabile și veșnice. [Pl. -vi, -ve. / < lat. imperativus, cf. fr. impératif]. Vezi definitia »