ÍCTUS, ictusuri, s. n. 1. Intensificare a pronunțării în versificația antică, care marca partea cea mai reliefată a unei măsuri metrice. 2. (Muz.) Note puternic accentuate care se găsesc în primele măsuri. 3. (Med.) Stare patologică, manifestată brusc și intens, însoțită de cădere; șoc. ◊ Ictus apoplectic = apoplexie. Ictus epileptic = criză de epilepsie, manifestată prin pierderea bruscă a cunoștinței și prin convulsii. – Din lat., fr. ictus. Vezi definitia »

TÓFUS, tofusuri, s. n. Depozit de urați de sodiu și de calciu format în articulațiile și cartilajele urechii, degetelor, cotului etc., la bolnavii de gută. – Din fr. tophus. Vezi definitia »

STÁTUS s. n. 1. poziție a unui individ sau a unui corp într-un sistem dat; statut social. 2. comportament la care un individ poate să se aștepte din partea celorlalți. (< lat. status) Vezi definitia »

ACCIUS, Lucius, (c. 170-c. 86 î. Hr.), scriitor latin. Cel mai de seamă autor tragic latin. Piese inspirate din ciclul troian și din istoria Romei. Scrieri didactice. Vezi definitia »

GAUDEÁMUS GAU-DE-A-/ s. n. 1. cântec bisericesc de bucurie. 2. cântec, imn al elevilor și studenților absolvenți. 3. masă veselă. (< lat. gaudeamus, să ne bucurăm) Vezi definitia »