SACERDÓȚIU s. n. (Livr.) Rang, demnitate de preot; fig. chemare, misiune. ◊ (Colectiv) Cler, preoțime. – Din lat. sacerdotium. Vezi definitia »

iasaccíu, iasaccíi, s.m. (înv.) soldat turc pentru pază; cavaz. Vezi definitia »

RUBRICÁRIU s. n. titlu în cerneală roșie al capitolelor unei opere. ◊ indice alfabetic. (< it. rubricario) Vezi definitia »

AMĂRÍU, -ÍE, amării, adj. (Rar) Amărui. – Amar + suf. -iu. Vezi definitia »

CONSISTÓRIU s. n. 1. consiliu al împăraților romani. ◊ locul unde se ținea. 2. instanță judecătorească ecleziastică. ◊ consiliu al cardinalilor, prezidat de papă. ◊ adunare care conduce treburile religioase ale unui cult, ale unei confesiuni etc. (< lat. consistorium, fr. consistoire) Vezi definitia »