ATRIBUÍ, atríbui, vb. IV. Tranz. 1. A acorda, a conferi. 2. A pune ceva pe seama, în socoteala cuiva. – Fr. attribuer (lat. lit. attribuere). Vezi definitia »

șticuí vb. IV (reg.) a broda. Vezi definitia »

MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui. Vezi definitia »

mistuí (mistuiésc, mistuít), vb. – 1. A digera. – 2. A consuma, a devora. – 3. A suprima, a anihila. – 4. A ține ascuns, a face să dispară. – Var. amistui. Mag. emészteni (Cihac, II, 516; Tiktin; Mîndrescu 173; Gáldi, Dict., 83). – Der. mistuitor, adj. (devorator, vorace). Vezi definitia »

ticluí (-uésc, -ít), vb. – 1. A compune, a pune în ordine, a ordona. – 2. A crea, a inventa. Origine incertă. Probabil de la titlu › *titlui, cu sensul de „a inventa titluri, a falsifica documente autentice”; schimbul fonetic ar fi normal. Sau poate de la tîlcui „a interpreta” cu metateză (Scriban); s-ar putea porni de la ideea de „a compune” o scrisoare „interpretînd” dorințele unei persoane care nu știe să scrie. Legătura cu piclui „a cerne” (Tiktin) nu este convingătoare. Vezi definitia »