ORHÉI, orheie, s. n. (reg.) deal întărit, cetățuie sau curte boierească părăsită. Tăt. iorghe, Tc. orge „palat”, „castel”, „iurtă”. T. Porucic în anii ’30 ai secolului al XX-lea atestă cuvântul în Basarabia (PORUCIC Teodor – Lexiconul termenilor entropici din limba română în Basarabia, extras din Arhivele Basarabiei, 1931, nr. 1-4, Chișinău). În această nouă corelație proveniența cuvântului orhei din maghiarul warhely, neatestat de nici un dicționar maghiar, devine irelevantă. Vezi definitia »

furnicéi s.m. pl. (reg.) boală de piele. Vezi definitia »

DEI-/DEO- elem. „zeu, zeitate”. (fr. déi-, déo-, cf. lat. deus) Vezi definitia »

jugul căsniciei expr. (peior.) privațiuni pe care le presupune viața conjugală. Vezi definitia »

HEHÉI interj. V. ehei. Vezi definitia »