ORIZÓNT, orizonturi, s. n. 1. Linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței Pământului cu bolta cerească; parte a cerului sau a Pământului pe care o mărginește această linie; limită până la care ajunge vederea noastră; zare. ◊ Orizont adevărat = cercul de intersecție a sferei cerești cu un plan perpendicular pe verticala locului și care trece prin centrul Pământului. ♦ Fig. Întindere, sferă a cunoștințelor, a unei activități intelectuale; perspectivă; capacitate, putere de înțelegere, de orientare; nivel intelectual. ◊ Loc. adj. Fără orizont = cu vederi înguste, cu concepții înapoiate. 2. (Geol.) Strat distinct din formația unui sol, care prezintă caracteristicile condițiilor climatologice în care s-a format acel sol. ♦ Strat sau ansamblu de straturi de aceeași origine, de aceeași vârstă, de aceeași rocă și având aceeași poziție geometrică în cuprinsul unui etaj. ♦ Totalitatea lucrărilor de exploatare dintr-o mină, situate în același plan orizontal. 3. (În artele plastice și în teatru) Fundal. [Var.: (înv.) orizón, orizónte s. n.] – Din lat. horizon, -ntis, ngr. orízon, germ. Horizont, it. orizzonte, fr. horizon. Vezi definitia »

PULSÁNT, -Ă, pulsanți, -te, adj. 1. (În sintagma) Vas pulsant = organ care pompează sângele în corpul albinei. 2. (Rar; despre curentul electric) Pulsator (2). – Pulsa + suf. -ant. Vezi definitia »

-CENT³ elem. centi-. Vezi definitia »

SUBASMÉNT s.n. (Arhit.) Parter care formează un fel de soclu în raport cu fațada. [< fr. soubassement]. Vezi definitia »

PATÉNT², -Ă adj. (despre acțiuni, manifestări ale oamenilor) de netăgăduit; autentic, evident. (< fr. patent) Vezi definitia »