Definita cuvantului saturație
SATURÁȚIE s. f. 1. Stare a unui compus chimic care nu mai conține valențe libere și deci nu mai poate adiționa alte elemente în molecula lui; stare a unei soluții în care nu se mai poate dizolva o nouă cantitate din substanța dizolvată; stare a unui mediu gazos în care nu se mai poate evapora o nouă cantitate dintr-un anumit lichid; stare a unui sistem chimic, fizic sau tehnic pentru care o anumită mărime caracteristică a atins valoarea ei maximă. ◊ Loc. adv. Până la saturație = a) până la completarea tuturor valențelor libere; b) fig. la nivelul de la care cineva nu mai poate suporta. 2. Stare de intensitate maximă a unui fenomen, satisfacere maximă a cuiva; p. ext. plictiseală, oboseală, dezgust care decurge dintr-o astfel de stare. – Din fr. saturation, lat. saturatio, -onis.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu saturație
MICROMETRÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu măsurarea dimensiunilor extrem de mici. [Gen. -iei. / < fr. micrométrie]. Vezi definitia »
BIOCHIMÍE (‹ fr. {i}) s. f. Știință care studiază organizarea, structurarea și transformarea combinațiilor chimice în organisme vii. Este formată din b. statică sau descriptivă (descrie combinațiile chimice din organismele vii) și b. dinamică (cercetarea metabolismului). Primele concepții științifice privind starea de boală, ereditatea, regimul de viață, influența mediului înconjurător asupra organismului se datoresc lui Hipocrat din Kos, Galenus din Pergam, Ibn-Sina (Avicena), Paracelsus, Van Helmont ș.a. Descoperirile ulterioare au pregătit premisele pe baza cărora Lavoisier a demonstrat rolul oxigenului în procesele arderii și în respirația plantelor și animalelor, cercetările sale fondînd subramuri ale disciplinei (b. vegetală și b. animală). Realizarea primelor sinteze in vitro (Fr. Wöhler, ureea, 1828; N.N. Zinin, anilina, 1842; H. Kolbe, acidul acetic, 1845 ș.a.) a demonstrat posibilitățile nelimitate ale sintezei organice, îndreptînd preocupările către elaborarea unor metode noi de determinare, calitativă și cantitativă, a produselor rezultate în cursul reacțiilor biochimice, în această perioadă b. constituindu-se ca știință de sine stătătoare. În sec. 20, principalele direcții de cercetare au avut ca obiect: acizii nucleici, proteinele, enzimele, alcaloizii, carotenoidele, antibioticele, contracția musculară ș.a. Rezultate obținute au răsplătit activitatea unor chimiști, biochimiști și medici (L. Pauling, H. Corey, J.H. Northrop, J.C. Kendrew, M.F. Perrutz, S. Moore, W. Stein ș.a.) cu Premiul Nobel. În ultimele decenii s-au dezvoltat și cercetări de b. industrială și b. cosmică. În România, contribuții în domeniu au avut: C. Davila, A. Bernath, I. Athanasiu, D. Călugăreanu, E. Riegler, V. Ciocîlteu, E. Macovschi, C. Bodea, C. Rabega ș.a. Vezi definitia »
REMASTICÁȚIE s. f. remasticare. (după fr. remasticage) Vezi definitia »
a avea pe chelie expr. a avea un plan Vezi definitia »
RUNOLOGÍE s. f. Studiul, cercetarea runelor. – Din germ. Runologie. Vezi definitia »