buruiánă (-iéne), s. f. – Bălărie, în general, plantă erbacee care crește spontan. – Var. bur(ă)iană, bur(u)ian, bur(u)(i)eniță, bur(u)(i)enuță. Sl. burjanŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac, II, 34; Berneker 103); cf. bg. buren, sb. burjan, rus. burjan, mag. burján. Trebuie semnalat că Berneker consideră cuvîntul „de origine obscură” în cadrul limbii sb. – Der. buruieniște, s. f. (hățiș); buruienos, adj. (năpădit de buruieni); îmburuiena, vb. (a năpădi buruienile un teren). Vezi definitia »

AZVÂRLÍTĂ, azvârlite s. f. (Reg.) Distanță (relativ) mică, socotită dintr-un punct oarecare până la locul unde ar putea ajunge bătaia puștii, un obiect aruncat cu mâna etc. ◊ Expr. De-a azvârlita = numele unui joc de copii care constă în azvârlirea cât mai departe a unei pietre, a unui băț etc. A da (cu ceva) de-a azvârlita = a arunca (ceva) cât colo. [Formă gramaticală: (în expr.) azvârlita] – V. azvârli. Vezi definitia »

ACRODERMATÍTĂ s. f. dermatită localizată la extremități. (< fr. acrodermatite) Vezi definitia »

piță¹! interj., s.f. 1. (interj.; pop.; adesea repetat) strigăt cu care se cheamă caprele. 2. s.f. (reg.) capră. Vezi definitia »

conteneálă s.f. (pop.) încetinire a mișcării; oprire. Vezi definitia »