plocón (plocoáne), s. n. – Cadou, dar. Se spunea înainte despre daniile făcute, mai mult sau mai puțin silit, domnului sau marilor dregători; în epoca modernă mai ales despre daruri oferite cu o anumită solemnitate (Trans., dar de botez). – Ploconul steagului, contribuție pretinsă de fiecare schimbare de domnitor; se percepea și de la cei scutiți și de la marii boieri; pentru oamenii de rînd se micșora la două sferturi. – Plocon domnesc, impozit adițional în favoarea strîngerilor de biruri asupra oilor, grînelor și vinurilor; legiferat de Constantin Mavrocordat în medie pentru zece oi. – Var. înv. poclon. Megl. puclon. Sl. poklonŭ „reverență” (Miklosich, Lexicon, 609; Cihac, II, 269; Conev 58), cf. bg., sb. poklon. – Der. ploconi, vb. refl. (a se înclina, a face temenele, a saluta respectuos, a se umili), din sl. po(dŭ)kloniti, poklanjati; ploconeală, s. f. (aplecare, ploconire). Vezi definitia »

AHERON, (în mitologia greacă), unul dintre fluviile Infernului, pe care umbrele morților îl treceau într-o luntre condusă de Caron. Vezi definitia »

TON² s. m. pește osos mare, comestibil, din familia scombride, din mările calde și temperate. (< fr. thon) Vezi definitia »

TRILITÓN s. n. trilit. (< fr., engl. trilithon) Vezi definitia »

STEGODÓN s.m. Mamifer fosil având caractere de trecere de la mastodont la elefant. [< fr. stégodon, cf. gr. stegos – acoperiș, odous – dinte]. Vezi definitia »