cârâianác s.m. (înv. și pop.) boală de vite ; ardere de ficat. Vezi definitia »

spanác s. m., (fleacuri) pl. spanácuri Vezi definitia »

puiác, puiáce, s.m. (reg.) 1. arpagic, orceag. 2. copileț (la tulpina porumbului). Vezi definitia »

bumbác (-curi), s. n. 1. Plantă exotică aclimatizată în România (prima filatură în București, în 1805; primele culturi în Ilfov, în 1863). – 2. Fibră de bumbac. – 3. Vată. – Mr., megl. bumbac, istr. bubmǫc. Din lat. tîrzie bombax sau *bombacum (Pușcariu 236; REW 1202; DAR). Este cuvînt comun majorității limbilor europene; prin urmare, este greu de stabilit proveniența sa în rom. Diez, II, 8, îl derivă din lat. bombyx, al cărui rezultat ar fi fost diferit. *Bombacum (rezultat al unei contaminări a lui bambax cu βόμβυξ) este un etimon posibil (DAR, Byhan, Jb., VI, 201), cf. bombacium › it. bombagio, bambagio. Cihac, II, 33, crede că este de origine sl. (sb. bùmbak, bòmbak, bg. pam(b)uk, cf. alb. pumbak, pambuk, mag. pamuk). Totuși, der. este dificilă în acest sens, datorită accentului în sb.; astfel încît Candrea, Elementele, 407, consideră că, dimpotrivă, sb. provine din rom. Roesler 500 și Șeineanu, II, 63, îl derivă din tc. pam(b)uk, de unde provin bg., alb. și mag.; persistă însă aceleași dificultăți fonetice. Rom. nu coincide cu nici una din formele menționate aici, ci pare a fi rezultatul unui amestec al temei romanice (bomb-) cu terminația turco-slavă (ak), fără a se putea determina mai îndeaproape elementele contaminării. Der. bumbăcar, s. m. (bumbac, plantă; lucrător care se ocupă cu torsul firelor de bumbac; negustor de țesături de bumbac); bumbăcăriță, s. f. (plantă ciperacee, Eriophorum angustifolium sau E. Latifolium); bumbăcel, s. n. (fir de bumbac); bumbăci, vb. (a umple cu bumbac; în Arg., a bate, a pedepsi sau a fura, a șterpeli); bumbăcos, adj. (moale, gingaș, elastic). Vezi definitia »

olác (oláce), s. n. – Poștă, oficiu poștal. Tc. ulak (Roesler 600; Șeineanu, II, 277), cf. ngr. ỏλάϰης, bg., sb. olak. – Der. olăcar, s. m. (sol, trimis); olăcărie, s. f. (înv., expediere, poștă); olăcește, adv. (rapid); olăcări, vb. (Mold., a îndeplini slujba de olăcar); olăcaș, s. m. (însoțitor al mirelui la nunțile tradiționale). Vezi definitia »