prumutív, -ă, adj. (înv.) mutual, reciproc. Vezi definitia »

DISOCIATÍV, -Ă adj. Care disociază. [< disocia + -(t)iv]. Vezi definitia »

IMPERATÍV, -Ă I. adj. 1. care exprimă un ordin; poruncitor. ♦ mod ~ (și s. n.) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, etc.; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care cuprinde un asemenea mod. 2. care se impune ca o necesitate absolută. II. s. n. 1. necesitate categorică ce se impune necondiționat; obligație. 2. ~ categoric = (la Kant) principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa, în conștiința umană, norme morale universal valabile și veșnice. (< lat. imperativus, fr. impératif) Vezi definitia »

EXPLICATÍV, -Ă adj. care are rolul de a explica. ♦ notă ~ă = explicație a unui cuvânt, a unei chestiuni în legătură cu un text; dicționar ~ = dicționar în care sunt explicate sensurile și întrebuințările cuvintelor; propoziție relativă ~ă = propoziție apozitivă. (< fr. explicatif) Vezi definitia »

COEZÍV, -Ă adj. (Rar) Coerent. [Pron. co-e-. [Cf. fr. cohésif]. Vezi definitia »