ALTERNÁNȚĂ s. f. 1. însușirea de a alterna. ◊ procedeul de decorare prin utilizarea alternativă a două motive, elemente. 2. (lingv.) schimbare a sunetelor unui cuvânt sau a sunetelor cuvintelor aparținând unei familii. ♦ ~ vocalică = alternanță între vocalele din tema unui cuvânt; apofonie; ~ consonantică = alternanță prin consoane. (< fr. alternance) Vezi definitia »

PROSTÁTĂ s.f. Glandă situată la intersecția aparatului genital cu cel urinar la bărbați. [< fr. prostate, cf. gr. prostates – așezat înainte]. Vezi definitia »

DACTILOGRÁMĂ s.f. Urmă lăsată de deget, folosită ca mijloc de identificare în antropometrie. [< fr. dactylogramme, cf. gr. daktylos – deget, gramma – literă]. Vezi definitia »

OSTIÓLĂ s.f. 1. (Bot.) Orificiu microscopic la frunze prin care se face schimbul de gaze cu atmosfera. 2. (Geol.) Revărsare de materie semilichidă formând mușuroaie de noroi în regiunile periglaciare cu îngheț peren. [Pron. -ti-o-. / < fr. ostiole, cf. lat. ostiolum]. Vezi definitia »

BULBOÁCĂ, bulboace, s. f. (Reg.) Vâltoare. – Din bulb[oană] + suf. -oacă. Vezi definitia »