TOCILÁR, -Ă, tocilari, -e, s. m. și f. 1. Persoană care se ocupă cu ascuțirea instrumentelor de tăiat (la tocilă). 2. Fig. Elev sau student care își învață lecțiile pe dinafară, în mod mecanic; bucher. – Tocilă + suf. -ar. Vezi definitia »

PARTIDÁR, -Ă adj. care se bazează pe criterii partinice. (< partid + -ar) Vezi definitia »

STATUTÁR, -Ă, statutari, -e, adj. Conform unui statut, bazat pe un statut; prevăzut, înscris într-un statut. – Din fr. statutaire. Vezi definitia »

PITÁR, pitari, s. m. (În evul mediu în țările românești) Titlu dat boierului care se ocupa cu aprovizionarea cu pâine a curții domnești (și a oștirii) și cu supravegherea brutarilor domnești; boier care avea acest titlu. ◊ Mare (sau vel) pitar = boier de divan însărcinat cu supravegherea brutăriei domnești și care avea sub ordinile lui mai mulți pitari. – Pită + suf. -ar. Vezi definitia »

țînțár (-ri), s. m. – Insectă din ordinul dipterelor (Culex pipiens). – Var. țințar. Megl. țănțar. Lat. zinzala (Diez, I, 450; Densusianu, Hlr., 198; Pușcariu 1739; Graur, Rom., LVI, 265; REW 9623; Corominas, I, 766) sau mai bine tentiala (Glossaria lat., I, Paris 1926, 115; R. Sabbadini, Bull. de Cange, III, 88), cf. it. zanzara, v. fr. cincele, sp. cénzalo. – Der. țînțăraș, s. n. (un anumit dans popular); țînțărime, s. f. (mulțime de țînțari). Vezi definitia »