spáimă (-me), s. f. – Teamă, frică, groază. Origine incertă. Se consideră drept. der. de la un lat. *expavῑmen, din expavĕre (Cipariu, Gram., 87; Pușcariu 1611; Tiktin) care corespunde semantic, dar reprezintă dificultăți formale. Der. din lat. (gr.) spasma (Candrea) pare mai îndoielnică. – Der. (în)spăima, vb. (a înfricoșa, a îngrozi); spăimit, adj. (înnebunit, zăpăcit); spăimos, adj. (fricos, sperios). Cf. spăimînta. – Din rom. provine săs. spîimê. Vezi definitia »

STAGIATÚRĂ s. f. stagiu. (< stagiu + -/t/ură) Vezi definitia »

CRÓNICĂ s. f. 1. scriere în care sunt consemnate strict cronologic evenimente din viața unui popor; letopiseț, anale. ◊ (p. ext.) gen de roman conceput ca un document de epocă, în sensul de istorie a moravurilor, de obicei contemporane autorului. 2. articol de ziar sau de revistă care comentează evenimentele la ordinea zilei. ♦ ~ literară = analiză a fenomenului literar în care se exprimă judecăți de valoare. 3. comentariu răutăcios în legătură cu viața cuiva. (< fr. chronique, lat. chronica) Vezi definitia »

ORTOGRÁMĂ s.f. Model de scriere corectă. [Cf. fr. orthogramme < gr. orthos – drept, gramma – scriere]. Vezi definitia »

CVINTADÉCIMĂ s.f. (Muz.) Interval de două octave. ♦ Treapta a cinsprezecea a unui interval dat. [Var. cuintadecimă s.f. / cf. lat. quintadecima]. Vezi definitia »