brățáră (brățắri), s. f. – Podoabă purtată la încheietura mîinii sau pe braț. – 2. Cerc, inel. – 3. La cămășile țărănești, manșeta brodată în culori. – Var. brățea, brațoletă. Lat. brāchiāle (Pușcariu 218; REW 1254; Candrea-Dens., 180; DAR); cf. it. bracciale, braccialetto (› brațoletă, probabil prin intermediul ngr.), sp. brazal, port. braçal. Din rom. provine rut. brycari „mînecă de cămașă” (Candrea, Elemente, 402). Vezi definitia »

CATAZÓNĂ, catazone, s. f. Ansamblul șisturilor cristaline formate în condițiile celui mai intens metamorfism regional. – Din fr. catazone. Vezi definitia »

HIPERFRECVÉNȚĂ, hiperfrecvențe, s. f. (Fiz.) Frecvență corespunzătoare microundelor. – Din fr. hyperfréquence. Vezi definitia »

OLANDÍNĂ s.f. Țesătură de bumbac, care imită olanda. [< olandă + -ină]. Vezi definitia »

șarabánă (șarabáne), s. f. – (Mold.) Șaretă, car cu bănci. Fr. char à bancs, cf. rus. šaraban (Candrea), it. sciarabà (Battisti, V, 3396). Vezi definitia »