DISJUNCTÍV, -Ă, disjunctivi, -e, adj. Care separă, care deosebește, care exclude; disjunct. ◊ Propoziție disjunctivă = propoziție coordonată care se află într-un raport de excludere cu coordonata ei. Conjuncție disjunctivă = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție disjunctive. Judecată disjunctivă = judecată care enunță incompatibilitatea între diverse predicate ce pot fi atribuite unuia și aceluiași subiect. – Din fr. disjonctif, lat. disjunctivus. Vezi definitia »

EXPOZITÍV, -Ă, expozitivi, -e, adj. În care se spune; care explică. ♦ (Despre o lecție, un text etc.) Prezentat în forma unei expuneri, a unei narațiuni. ◊ Metodă expozitivă = metodă de predare în învățământ, care constă în prezentarea conținutului lecției în forma unei expuneri. ♦ (Despre ton) Rece, sec. – Din engl. expositive. Vezi definitia »

AUDITÍV, -Ă, auditivi, -e, adj. Care ține de auz, privitor la auz. [Pr.: a-u-] – Fr. auditif. Vezi definitia »

EXPEDITÍV, -Ă adj. (și adv.) care rezolvă prompt, ușor lucrurile; operativ. (< fr. expéditif) Vezi definitia »

INFINITÍV, infinitive, s. n. (Gram.; adesea adjectival) Mod nepersonal, considerat drept forma-tip a verbului și care denumește acțiunea exprimată de verb fără referire la nuanțele ei modale, temporale sau personale. – Din fr. infinitif, lat. infinitivus. Vezi definitia »