DISONÁNȚĂ, disonanțe, s. f. (Muz.) Lipsă de consonanță, de armonie între sunete; asociere de sunete de înălțimi diferite. ♦ Asociere nearmonioasă de silabe sau de cuvinte; cacofonie. ♦ P. gener. Lipsă de armonie. – Din fr. dissonance, lat. dissonantia. Vezi definitia »

RUȘCULÍȚĂ s. f. (Bot.; Var.) Rușulică. (cf. rușulică) Vezi definitia »

PROPRETÚRĂ s. f. demnitatea, funcția de propretor. (< fr. propréture) Vezi definitia »

CASCHÉTĂ s. f. șapcă cu cozoroc și cu fundul rotund și larg. (< fr. casquette) Vezi definitia »

PANDÓRĂ s.f. Instrument muzical cu coarde ciupite, care se folosea mai ales în sec. XVI-XVII. [< fr. pandore, lat. pandura, gr. pandoura]. Vezi definitia »