ARISTOCRAȚÍE, aristocrații, s. f. (În orânduirea sclavagistă și feudală) Clasă socială conducătoare, care deține puterea de stat și asuprește celelalte clase sociale; (în orânduirea capitalistă, ca rămășiță a orânduirilor anterioare) pătură superioară a claselor exploatatoare, care se bucură de diferite privilegii și avantaje datorită obârșiei și bogăției sale; nobilime, boierime. ♦ Vârfurile privilegiate ale unei clase sau ale unui grup social exploatator. – Fr. aristocratie (< gr.). Vezi definitia »

UCENICÍE, ucenicii, s. f. Faptul de a lucra ca ucenic; starea, calitatea, ocupația de ucenic; timpul petrecut de cineva ca ucenic. ♦ P. gener. Formare, instruire a cuiva într-un anumit domeniu. – Ucenic + suf. -ie. Vezi definitia »

ANGELOLATRÍE s.f. Erezie care constă în adorarea îngerilor. [Gen. -iei. / < fr. angélolâtrie, cf. gr. angelos – înger, latreia – cult]. Vezi definitia »

ANTROPOFILÍE s. f. preferință a unor insecte de a înțepa omul. (< fr. anthropophilie) Vezi definitia »

CEREBRASTENÍE s. f. sindrom neurastenic datorat traumatismelor craniene și cerebrale; astenie nervoasă. (< fr. cérébrasthénie) Vezi definitia »