BOGOMILÍSM (‹ fr. {i}; {s} Bogomil) s. n. Doctrină creștină eretică de esență maniheistă bazată pe dualismul binelui (Dumnezeu, care creează lumea spirituală veșnică și nevăzută) și răului (Satan, care creează lumea vizibilă: pămînt, cer, stele, animale, plante); omul este constituit tot din din două forțe antagonice: trupul stăpînit de Satan, și sufletul, stăpînit de Dumnezeu. Influențată de gnosticism și de pavlicieni, a influențat la rîndul său, pe catari. Potrivit unei tradiții promotorul ei a fost preotul Bogomil, care a predicat între 927 și 950 în Bulgaria. Larg răspîndită în Pen. Balcanică în sec. 10-14 (pînă în sec. 17 ca sectă). Ideile b. și-ai găsit ecou și în miturile cosmogonice românești. Vezi definitia »

FOVÍSM s. n. Curent apărut în pictura franceză, la începutul sec. XX. ca reacție împotriva disocierii impresioniste a tonurilor, folosind culoarea pură, distribuită în pete mari, uneori violente. – Din fr. fauvisme. Vezi definitia »

METODÍSM s. n. doctrină religioasă cu principii morale foarte severe, practicată de o sectă anglicană. (< fr. méthodisme) Vezi definitia »

NEOCATOLICÍSM s. n. Doctrină a catolicismului care încearcă să apropie și să adapteze vechile principii și teorii ale catolicismului la problemele lumii contemporane. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-catholicisme. Vezi definitia »

ILUSTRATIVÍSM s. n. 1. caracter ilustrativ. 2. tendința de a ilustra ceva. (< fr. illustrativisme) Vezi definitia »