CAUZATÍV, cauzative, adj. (În expr.) Verb cauzativ = verb factitiv, v. factitiv. [Pr.: ca-u-] – Din it. causativo, lat. causativus. Vezi definitia »

IMPERATÍV, -Ă I. adj. 1. care exprimă un ordin; poruncitor. ♦ mod ~ (și s. n.) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, etc.; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care cuprinde un asemenea mod. 2. care se impune ca o necesitate absolută. II. s. n. 1. necesitate categorică ce se impune necondiționat; obligație. 2. ~ categoric = (la Kant) principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa, în conștiința umană, norme morale universal valabile și veșnice. (< lat. imperativus, fr. impératif) Vezi definitia »

COLIGATÍV, -Ă, coligativi, -e, adj. (Fiz.; despre proprietăți ale substanțelor) Care depinde numai de numărul și de natura moleculelor substanței. – Din fr. colligatif. Vezi definitia »

SOCIOCOGNITÍV, -Ă adj. referitor la aspectul social al proceselor cognitive. (< socio- + cognitiv) Vezi definitia »

EXPLICATÍV, -Ă adj. Care servește la explicarea a ceva. ◊ Notă explicativă = explicație a unui cuvânt, a unei chestiuni în legătură cu un text (care se dă de obicei în josul paginii); dicționar explicativ = dicționar în care sunt explicate cuvintele pe sensuri. [< fr. explicatif, lat. explicativus]. Vezi definitia »