BINIȘÓR adv. 1. Diminutiv al lui bine¹. 2. Cu băgare de seamă. ◊ Expr. Șezi binișor! = fii cuminte! astâmpără-te! 3. Cu blândețe, prietenos. ◊ (Substantivat, în expr.) (A lua pe cineva sau a o lua) cu binișorul = (a proceda) cu blândețe, cu binele. Vezi definitia »

próor s. n. – 1. Zori de zi. – 2. Ajunul sărbătorii de Sf. Gheorghe. – Var. prour, împroor, amproor, năprăor, amprour. Ngr. πρόωρος „foarte devreme” (Bogrea, Dacor., I, 266; Diculescu, Elementele, 448; Candrea). S-au propus alte explicații, care par mai puțin convingătoare: din lat. per rōrem (Hasdeu 1108); de la per și roura (Spitzer, RF, II, 284-87); din lat. provǒlāre (Procopovici, Dacor., V, 383-90; REW 6793c); de la un lat. *priulus (Pascu, Arch. Rom., XXV, 197); din ngr. πενίορθρον „de dimineață” (Diculescu, Elemente, 448); din lat. prō hōra (Graur, BL, III, 50). Dacă der. pe care o propunem este exactă, nu-și au loc explicațiile lui Graur, privitoare la dezvoltarea o › oo, cf. prooroc. Vezi definitia »

CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur. Vezi definitia »

a-și trage televizor expr. (glum. – d. oameni) a se îngrășa, a face burtă. Vezi definitia »

INSTRÚCTOR, -OÁRE, instructori, -oare, s. m. și f. Persoană competentă care instruiește pe alții. – Din fr. instructeur, rus. instruktor. Vezi definitia »