DECUBÍT s.n. Poziție orizontală a corpului. ♦ Rană cangrenată, care apare uneori la bolnavi (pe piele) în locul pe care sunt siliți să stea culcați mai mult timp. [Var. decubitus s.n. / < fr. décubitus, lat. decubitus < cubare – a fi culcat]. Vezi definitia »

-LÍT¹ elem. „care se află în soluție, solubil”. (< fr. -lyte, -lytique, cf. gr. lytos) Vezi definitia »

ARĂMÍT, -Ă, arămiți, -te, adj. (Despre obiecte de metal) Acoperit cu un strat de aramă; cuprat. – V. arămi. Vezi definitia »

pădurít s.n. (reg.) tăiatul lemnelor din pădure (pentru propria gospodărie). Vezi definitia »

PĂRĂSÍT, -Ă, părăsiți, -te, adj. 1. (Despre oameni) Lăsat singur; abandonat. 2. (Despre localități, ținuturi, case etc.) Care a ajuns în stare de paragină, neîngrijit (fiind nelocuit); p. ext. izolat, singuratic; nepopulat, pustiu. 3. (Despre obiecte, obiceiuri etc.) Care a încetat de a mai fi folosit, care nu se mai întrebuințează; p. ext. neglijat, uitat. – V. părăsi. Vezi definitia »