MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. Vezi definitia »

OPACI- elem. „opacitate”. (< fr. opaci-, cf. lat. opacus, întunecat) Vezi definitia »

húci (húciuri), s. n. – Pădure mică, crîng. – Var. hîci, hîngî, higi, hugi. Sl., cf. rut. hušča „desiș”, ceh. hustý, sb., cr. gušta „tufiș” (Cihac, II, 134; DAR; Scriban). – Der. hugeac, s. n. (crîng), din rut. huščak „bălării, hățiș” (DAR); hăciugă, s. f. (desiș de pădure), cf. rut. hadžuga (Candrea); hălăciugă, s. f. (bălării, tufișuri), cu l expresiv. Din același etimon, rut. hušča „desiș” provine „huște” (var. huști, hoște, hoce), s. f. pl. (resturi de tărîțe, după prepararea borșului); iar de la această ultimă var. s-a refăcut un nou sing., huc, s. n. (Trans., Mold., resturi, reziduuri, gunoi), cf. hucărie, s. f. (bucățele, obiecte mărunțite). Cf. Drăganu, Dacor., III, 705. Vezi definitia »

TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu ( din cauza unei sarcini pe care o poartă), a se târî. – Din tăbârcă. Vezi definitia »

pici, pici, adj. m. (reg.) miop. Vezi definitia »