CONJÚNCȚIE s. f. 1. parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții sau cuvinte cu aceeași funcție sintactică. 2. (log.) conectiv („și”) caracterizat prin aceea că expresia alcătuită cu ajutorul său este adevărată numai dacă toate propozițiile componente sunt adevărate și falsă, când cel puțin una dintre componente este falsă. 3. figură de stil care enunță o observație din asocierea unor aspecte de viață contradictorii. 4. poziție a doi aștri care, la un moment dat, au aceeași longitudine cerească. (după fr. conjonction, lat. coniunctio) Vezi definitia »

bîlíe (-íi), s. f. – 1. Iarbă, plantă. – 2. Tulpină; trunchi. – Var. bulie. Sl. bylije „ierburi”, sau din rut. byl’e „tulpini” (DAR). Numai în Mold. Cf. bălărie. Vezi definitia »

NANOMELÍE s.f. Anomalie congenitală constând din scurtarea anormală a unuia sau a mai multor membre. [Gen. -iei. / < fr. nanomélie, cf. gr. nanos – pitic, melos – membru]. Vezi definitia »

deprésie (deprimare) (de-pre-si-e) s. f., g.-d. art. deprésiei; pl. deprésii Vezi definitia »

MÂRȘEVÍE s. f. v. mârșăvie. Vezi definitia »