ACCÉNT s. n. 1. intonație specială a unei silabe dintr-un cuvânt prin mărirea intensității vocii. ◊ semn grafic care indică această intonație. 2. (muz.) emisiune mai intensă a unui sunet, a unui acord. 3. mod specific de a vorbi o limbă, un dialect. 4. inflexiune afectivă a vocii. 5. (fig.) importanță. ♦ a pune ŭl (pe) = a sublinia, a scoate în relief. (< fr. accent, lat. accentus) Vezi definitia »

PREZÉNT, -Ă adj. Care este în locul unde se află vorbitorul, care este de față. ♦ Care există în timpul de față; contemporan. // s.n. 1. Timpul prezent, actual; situația actuală. 2. Timp care arată că acțiunea unui verb se desfășoară în momentul de față. ♦ Prezent istoric = prezent cu valoare de perfect, folosit uneori în narațiuni. [< fr. présent, it. presente, lat. praesens]. Vezi definitia »

INTERDEPENDÉNT, -Ă, interdependenți, -te, adj. Care este (strâns) legat sau condiționat de alt lucru, fenomen sau proces cu care se află în dependență reciprocă. – Din fr. interdépendant. Vezi definitia »

PENTAVALÉNT, -Ă adj. (Despre elemente chimice) Care are valența 5. [< fr. pentavalent, cf. gr. pente – cinci, lat. valere – a valora]. Vezi definitia »

ARDÉNT, -Ă, ardenți, -te, adj. 1. (Rar) Înfocat, înflăcărat, aprins, pasionat. 2. (Despre nave) Care, sub acțiunea vântului, se întoarce cu prora în direcția din care bate vântul. – După fr. ardent. Vezi definitia »