INVOCÁȚIE, invocații, s. f. Faptul de a invoca; chemare în ajutor. ♦ Spec. Chemare (cu valoare stilistică) adresată de către un poet muzei pentru a-l ajuta în realizarea creației sale artistice. ♦ Procedeu stilistic prin care oratorul sau scriitorul interpelează un personaj (de obicei istoric) absent. [Var.: invocațiúne s. f.] – Din fr. invocation, lat. invocatio, -onis. Vezi definitia »

NERVÁȚIE s.f. 1. Dispoziția nervurilor unei frunze, unei aripi. 2. (Tehn.) Nervatură. [Gen. -iei, var. nervațiune s.f. / cf. fr. nervation]. Vezi definitia »

POLIODONTÍE s. f. prezența de dinți supranumerari. (< fr. polyodontie) Vezi definitia »

SUBREFRÁCȚIE s. f. refracție a undelor radioelectrice în troposferă, mai puțin pronunțată decât refracția în atmosfera standard. (după fr. infraréfraction) Vezi definitia »

ALALÍE, alalii, s. f. (Med.) Incapacitate de a vorbi sau de a pronunța unele sunete; logoplegie. – Din fr. alalie. Vezi definitia »