MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuie (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În limbaj bisericesc) Care mântuie (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Nume dat lui Isus Cristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor. Vezi definitia »

zăcătór (înv., rar) adj. m., pl. zăcătóri; f. sg. și pl. zăcătoáre Vezi definitia »

SPRINTEIÓR, -OÁRĂ, sprinteiori, -oare, adj. (Pop.) Sprintenel. [Pr.: -te-ior] – Sprinten + suf. -ior. Vezi definitia »

cor (córuri), s. n. – Grup de cîntăreți care execută împreună o compoziție muzicală. – Var. (înv.) hor(iu). Gr. χορός, direct (sec. XVII) sau prin intermediul lat. chorus, it. coro (sec. XIX). Este dublet al cuvîntului următor. – Der. coral, adj. (din germ. choral); corist, s. m., din fr. choriste, germ. Chorist. Vezi definitia »

NEÎNCĂPĂTÓR, -OÁRE, neîncăpători, -oare, adj. Care nu are volum utilizabil mare; în care nu încape mult. – Ne- + încăpător. Vezi definitia »